Scafandrii greci și arheologii marini au descoperit în ultimii zeci de ani o serie de comori antice la bordul navelor naufragiate pe coasta insulei Kasos. Recent au descoperit urmele unei epave romane rare, iar originile îndepărtate ale încărcăturii navei contribuie la o imagine mai clară a comerțului internațional în străvechea Mediterană.
Kasos, sau Kassos, este cea mai sudică insulă greacă din Marea Egee, situată între Creta și Karpathos pe o rută istorică comercială care leagă Orientul Mijlociu de Marea Egee.
În antichitate, insula era locuită de culturi minoice și miceniene și, potrivit Iliadei lui Homer, „Kasos a contribuit cu nave la Războiul Troian”. Acum, o epavă romană a fost descoperită în largul coastei insulei Kasos, iar autoritățile elene spun că este „plină de comori antice”.
Potrivit Ministerului Grec al Culturii și Sportului, Kasos a fost „o răscruce de civilizații” și un centru de navigație important, din antichitate și până în ultimii ani. „S-au făcut descoperiri arheologice remarcabile în epavele din largul insulei grecești Kasos”, a transmis ministerul, citat de Ancient Origins.
În 2019, arheologii greci au descoperit trei epave datând din perioade istorice diferite, iar oamenii de știință au găsit dovezi care indicau o veche instalație portuară.
Dintre ele, cea mai veche era o navă comercială care s-a scufundat în urmă cu circa 2.300 de ani, în care arheologii marini au descoperit cinci ancore de piatră, veselă fină și amfore mari folosite pentru transportul uleiurilor, vinurilor și alimentelor. Celelte două nave datau din secolele I î.Hr., respectiv secolele VIII-X d.Hr.
Noile descoperiri sunt parte a unui proiect de arheologie subacvatică, vechi de zeci de ani, care are drept scop nu doar scoaterea la iveală, ci și protejarea antichităților subacvatice descoperite pe epavele, așezările și porturile antice din mările, lacurile și râurile din Grecia.
În cadrul acestui proiect, 23 de oameni de știință și tehnicieni specializați au petrecut mai mult de 200 de ore sub apă, în peste 100 de scufundări de grup.
Cea mai semnificativă descoperire este epava din epoca romană, care transporta amfore ce conțineau ulei din Spania din zona Guadalquivir (secolele I-III d.Hr.), precum și amfora Africana I realizată în atelierele ceramice din Africa Proconsularis (prima colonie creată de romani în Africa), mai exact în regiunea actuală Tunisia.
Combinată cu descoperirile din 2019, ce au evidențiat veselă fină și amfore datând din secolul I î.Hr. și până la un moment dat între secolele VIII și X d. Hr., ultima misiune care a scos la iveală nava comercială romană ajută la completarea imaginii că în insula Kasos nu a fost doar un centru comercial, ci și un punct al comerțului la mare distanță. Deși nu a fost descoperit aur și argint pe epavă, ministerul grec a catalogat ultimele descoperiri drept „un alt tezaur vechi”.
Arheologii marini au descoperit o epavă gigant a unui vas din perioada otomană
Comori incredibile şi capete sculptate în cristal, descoperite pe mai multe epave romane